Tacerea e de aur

Tacerea e de aur

..zise bunica. aveam 4 ani jumate. o bateam la cap toata ziua. tacerea e de aur. n'am inteles nimic.

Tacerea e de aur

..zise doamna invatatoare. aveam 8 ani si radeam cu colega de banca si cu aia din spate in ora de desen. m'a dat afara din clasa pentru ca eram cea mai zgomotoasa. tacerea e de aur, fetito. n'am inteles nimic.

Tacerea e de aur

..zise mama. aveam 16 ani si tot degeaba. nu vroiam sa spal vasele in momentul ala. in plus, aveam si un catralion de argumente pentru asta. da, exact - inutile. cu parintii nu trebuie sa comentezi ca e mai rau. tacerea e de aur. am inteles cat de cat asa. de fapt n'am inteles nimic.

Tacerea e de aur

..mi'am spus intr'o zi. in ziua in care am aflat ce e prietenia adevarata. "iti zic ceva, dar.." - "stiu, stiu, nu mai spun la nimeni". tacerea e de aur. am inteles perfect :)

In ziua in care am aflat ce e prietenia adevarata am mai aflat si ca nu exista. nu e deloc o tampenie si nu e nici expresia unei stari depresive. gresit. nu, nu sunt o dezamagita care nu mai iese din patratzelu' ei :)). hai sa vorbim despre incredere. e bine sau nu sa ai incredere in oameni? e perfect. e minunat. e ideal. e foarte frumos. e "solar". dar e utopic. incredere e un cuvant maretz, e un cuvant din ala din stolul: prietenie. ajutor. adevar. dragoste. si tot felul de alte "inaripate" din astea care zboara prin jurul nostru, ne inghesuie in troleu, ne blocheaza in lift, ne iau in bratze cand dormim ca sa visam frumos. este ceva foarte misto, daca stai sa te gandesti. si daca ne hranim cu iluzii. si daca porcii ar zbura si ei.

"Dar cine a suparat'o pe fata asta?" Dar de ce? de ce e rau sa fii negativist? fara sa ne duelam in chestii de genul etimologia cuvantului (pt ca stiu si eu si jumatate de glob ce inseamna "negativ")..serios, acum. cineva, candva a stabilit undeva un set de reguli primordiale. si una din ele era ca negativ e rau si pozitiv e bine. ca adevarul e adevarat si falsul e mincinos. ca prietenia exista. si ce facem acum? ne deschidem un club : clovnii veseli si luminosi care zambesc fortzat. copiii veshnici care au coltzurile gurii tzintite intr'un zambet etern. oamenii optimisti si solari care traiesc ca baiatul din bula. optimismul inseamna progres. inseamna deschidere. inseamna nonlimitare. inseamna sa ai un atu fatza de cei morocanosi, frustrati, pesimisti si posaci. iarasi, optimismul inseamna progres. oare??? nu cumva inseamna naivitate? negare? inabusire a deceptiilor? nuuuu..nu, nu nu..cum sa insemne asta? exclus.

bine..inseamna ca mi s'a parut. daca taceam, filozof ramaneam. tacerea e de aur. dar eu nu il sufar. eu port argint.

Hai sa vorbim despre copii. Despre copilarie - ca o stare de spirit. Ne-am adunat aici astazi pentru a recunoaste. O stim demult, ne-au zis-o si altii, am auzit ca se poate, desi noi nu prea ne identificam cu patternul. Bine, e posibil sa fi citit ideea asta intr-o carte, dar nu mai tinem minte in care; si de fapt nu prea ne intereseaza pentru ca nu ni se potriveste. Oare? Ok, de fapt e posibil sa fi citit in Cosmo. Acolo, in paginile revistei, fetele alea subtirele cu talie de viespe si gentutze Jimmy Choo scriu orice cred ele ca ne-ar interesa sau sensibiliza pe noi, grasutzele care de fapt nu suntem grasutze ci doar un pic plinutze si de fapt ne sta foarte bine asa si de fapt stii ceva? nici nu ne dorim sa aratam altfel pentru ca noi avem alte prioritati.
Indiferent de modul in care am aflat despre asta, sincera sa fiu, la inceput mi se parea una dintre acele idei dragutze, dar trase de par si un pic comerciale. Nu credeam, insa cu timpul mi'am dat seama. Se poate, mi se intampla chiar mie, chiar acum si am invatat sa ma bucur de asta. Eu recunosc, sunt copil..Copilaria e mai mult decat o etapa. Copilaria nu se uita, nu se depaseste, nu se inchide in sertarul de la noptiera din camera ta de acasa, pe care l'ai deschis ultima oara in ziua in care ai plecat la facultate, in Bucuresti. Ce mai tii minte din ziua aia? Ca ti'a facut mama 3 sandwichuri pe care nu le'ai mancat nici in tren, nici in apartamentul inchiriat in piata romana nr 9 si de fapt nu ai avut de gand sa le mananci niciodata, pentru simplul motiv ca aveai emotii? sau poate tu nu tii minte asta. poate tu te gandesti la Fipsy, pe care l'ai lasat acasa si care a simtit el ca vine o schimbare, nu prea stia el ce, dar cert e ca a venit sa doarma cu tine in ultima ta seara in camera ta..Poate ca te gandesti la tata, care ti'a zis scurt si uitandu-se inca la meci (da, barbatii pot sa faca asta): "sa ai grija pe acolo".
Dar la ea te gandesti? La copilaria ta, pe care ai lasat'o acolo in camera ta, cu ursuletzul de la tanti Nutzi sa ii tina de urat? (s'o crezi tu). te'au mintit, si mama, si tata si Marinica de la parter, care tocmai isi spala masina cand tu coborai cu bagajul, desi statea sa ploua, dar auzise el ca pleci. De fapt nu e cum au zis ei. De fapt copilaria nu ramane acasa si tu pleci, fii tu sigura ca s'a tinut dupa tine si e inca acolo. E langa tine si probabil ca acum se incanta, emotionata ca ti'a dat cineva ocazia sa te gandesti un pic la ea, dupa atatia ani. totusi, daca isi trage nasul pe acolo, zi'i ceva de genul "nici chiar asa..". Si revenind la Fipsy si ceilalti. ei nu au facut'o din rautate, nu te'am mintit cu intentia de a te insela in vreun fel anume. pur si simplu s'au gandit ca "trebuie sa te maturizezi", "e timpul sa.." si o groaza de alte chestii de oameni mari pe care le stii deja.(da, sunt clishee, dar nu stii de la mine).
Hai sa facem un pact. Cand te simti un pic ciudat si nu stii exact de ce, gandeste'te la copilarie. Cand gresesti prosteste la serviciu, cand iti pune vaca aia intzepata si snoaba cu pantofi frumosi de la contabilitate betze in roate data viitoare, ia'o ca pe o shicanare din aia din spatele blocului, de cand aveai tu 10 ani si erai cea mai mica din grup si aia mari faceau misto de tine. Incerc sa iti explic ca e ok sa'i scoti limba colegei tale care te calca pe nervi. e ok sa'i tarntesti o faza de genul "imi iau jucariile si plec" sau "te spun lu' mama". stii de ce? pentru ca o sa rada, de aia. o sa radeti amandoua si o sa destindeti atmosfera. mai tii minte cand erai mica si vroiai sa te impaci cu Eli, care nu te invitase la ziua ei pentru ca ii zisese Corina sa nu te cheme, fiindca venea si Dragosh, de care iti placea si tie si ei? Si cum faceati pace? va dadeati degetzelul mic si va zambeati. va mai sicanati vreo 10 minute si gata. venea ziua ta si ti'o serbai la Mec. Ideea e ca gesturile astea mici, stupido-infantile si amuzante, care te scoteau din incurcatura cand erai mica sunt perfect aplicabile in viata ta de acum, cu mici ajustari, ce e drept :).
E ok sa fim copii, copiii sunt mai intelepti decat noi. Copiii nu au orgoliul atat de mare, copiii trec usor peste suparari si copiii mananca dulciuri la discretie.
Eu am recunoscut ca sunt copil. Tu ce zici? Nu, stai.. nu imi raspunde acum. Du'te in biblioteca si scoate cutia aia cu poze de cand erai mica. Sau albulmul, in cazul in care cand ti'ai serbat tu ziua la 14 ani a avut cineva "inspiratia" sa ti'l ia cadou. pentru ca noi, oamenii mari, rar cumparam albume foto pentru noi.. nici noi nu stim de ce, dar par niste obiecte pe care mai degraba le'am oferi altora, in dar. In fine, vino cu plicul ala sau ce o fi el si razi putin de tine la serbarea de Mos Craciun din clasa a II-a cand ai strigat in gura mare de fatza cu toata lumea ca Mos Craciun de fapt nu e Mos Craciun si e tatal lui Sebi, ca l'ai tras tu de barba si ai vazut.. si multe alte amintiri care te fac sa razi, si, de ce nu? - sa te regasesti. Oamenii nu se schimba prea mult. Poate doar pe chestiuni de nuantza. De aia e important pentru tine sa iti amintesti.. sa o suni pe vecina de la 4 cu care te'ai ascuns tu prima data in spatele usii de la subsol cu semnul de "accesul interzis" pe ea. Sa o suni si sa ii povesteti chestia asta. O sa ii placa :)
"Cand nu mai esti copil, ai murit de mult" - Constantin Brancusi